Știați că?

Știați că?

hartă vremea știri foto
se încarcă vremea...

Personalitățile comunei 

« PRIMA PAGINĂ

Personalităţile comunei Ojdula

Familia Kún este una dintre cele mai importante dinastii de origine secuiască din Ardeal. Primul Kún, s-a stabilit în castelul nobilului Basa Miklós, probabil în urma unei căsătorii. Antal este primul din dinastie, care apare în documentele istorice, a intrat în politică, la începutul aniilor 1500, a fost prezent la Adunarea Seciulor din Lutiţa în anul 1506, fiind unul dintre semnatarii Rezoluţiei adunării.

Pe 27 iulie 1519, în prezenţa voievodului János Szapolyai, încheie cu notabilităţiile secuilor un acord de parteneriat având ca scop împiedicarea revoltelor, şi formarea de fracţiuni politice în Ţinutul Secuiesc. Figura cea mai marcantă a dinestiei Kún, este Kocsárd, fiul lui Antal. Fratele lui Kocsárd, Lázár în 1548 este numit din partea secuilor sfetnic lângă Martunizzi, cu ocazia adunării de la Turda. În anul 1551, regele Ferdinánd le confiscă domeniile acestuia din judeţul Hunedoara, şi donează lui Kendeffi János. Domeniul este recuperat de fiul acestuia, Gáspár, comandantul cetăţii din Buda. Kún Miklós în anul 1973 a primit titlul de baron, ulterior titlul de grof. Tot din această familie provine Kuún István (născut în 1620 – anul morţii nu este cunoscut) socrul grofului Bethlen Miklós, participantul de seamă a luptei pentru autodeterminare condus de Thököly. Totodată, trebuie să-l amintim  pe al doilea Kocsárd (1803-1895), care în revoluţia din 1848, în calitatea sa de  ambasador al comitatului Hunedoara, şi mai apoi ca prefect al acestui ţinut, a avut un rol determinant în susţinerea luptelor pentru libertate. A fost condamnat la închisoare, cu confiscarea averii. Este eliberat în anul 1856, primeşte înapoi bunurile confiscate, şi reclădeşte castelul din Geoagiu. În anul 1867 devine din nou prefectul comitatului Hunedoara, însă din motive de sănătate este nevoit să demisioneze. Din averea lui a renovat clădirea colegiului reformat din Orăştie (azi, clădirea Liceului Aurel Vlaicu) şi a donat colegiului 120 mii de forinţi. Gimnaziul i-a purtat decenii la rând, până la 1945, numele. Donează domeniul din Geoagiu şi restul averii sale, Societăţii Maghiare de Cultură din Transilvania (SMCT). Ultimele zile din viaţă îşi petrece în casa lui, din Orăştie. Este înmormântat într-un mormând în stâncă, realizat de el, pe cheltuiala SMCT. Din generaţia mai nouă a dinastiei, mai amintim, pe Kuún Géza (1838-1905) orientalist, care s-a preocupat de studiul limbilor orientale. S-a născut la 28 decembrie 1838, la Sibiu. A început studiile în casa părintească, şi a continuat la institului educaţional Szőnyi Pál din Pest. Tot la Pest a urmat cursurile universitare, finalizate la Göttinga, urmând aici  cursuri de lingvistică şi filologie. A călătorit mult, prin Germania, Elveţia, Marea Britanie, Italia, Dania, Grecia, a studiat istoria Daciei. Începând din anul 1857 a lucrat pentru Academia de Stiinţă din Ungaria. Este autorul a numeroase cărţi ştiinţifice, Codexul Kuún îi poartă numele. Universitate din Cluj, în anul 1895 îi acordă titlul de doctor honoris causa. Este înmormântat la Cluj, în cimitirul Házsongárd. Groful Kuún István de Ojdula şi contesa Kuún Julianna de Ojdula, au vizitat în mai 2006 satul strămoşilor. Ei au vizitat primadată Şcoala Generală Kún Kocsárd din localitate, mai apoi au fost primiţi de parohul Protopupul Jakab-Fancsali Kálmán. După masa festivă oferită în cinstea oaspeţilor, urmaşii familiei Kún au vizitat cimitirul comunei, biserica romano-catolică şi locul unde se afla vechiul castel Kún.

Kún Kocsárd

(Ojdula, aproximativ 1490 – Oradea 24 august 1536)General. În 1526, în campania din Szeged, al lui Szapolyai János este comandantul detaşamentului de cavalerie al secuilor. Participă la încoronarea din Szekesfehérvár al regelui János, ţinut în data de 5 noiembrie 1526, în calitate de general al armatei secuieşti, şi căpitan al Cetăţii din Buda.  La Sárospatak, pe 23 septembrie ajutat de Czibak Imre şi Athinai Simon înfrânge oastele lui Serédi Gáspár partizanul regelui Ferdinánd. Tot în 1528 poartă victorie asupra armatei saşilor din Transilvania. În 1529 atacă Cetatea Făgăraşului, în 1534 anul în care devine general atacă Mediaşul. În anul 1531, ca recunoaştere a serviciilor militare  primeşte domeniul din Geoagiu, unde se mută şi familia sa, aflat la Ojdula. În 1536 cucereşte cetatea Satu Mare pentru regele János. În timpul luptelor este rănit, şi survine decesul. Orban Balázs în opera sa monumentală „Descrierea Ţinutului Secuiesc” scrie şi despre Castelul Kún. În 1860, anul în care cel mai mare secui  a vizitat localitatea noastră, castelul era o ruină. În acest castel a fost ţinut cununia groful Bethlen Miklós şi Kún Ilona pe data de 11 iunie 1668. În apropierea bisericii romano-catolice, şi  terenului de sport ruinele erau vizibile şi la începutul secolului XX, însă pietrele rămase, au fost cărate. În anul 1985 muzeologul dr. Székely Zoltán a iniţiat săpături arheologice, însă puterea de atunci i-a interzis demersul.

Zsögön Zoltán


(Ojdula, 30 septembrie 1880 – Târgu Secuiesc, 11 aprilie 1951) poet, profesor. Provine dintr-o familie secuiească de mică nobilime.  Studiile gimnaziale a urmat la Târgu Secuiesc şi la Şumuleu Ciuc. Ca elev, publică primele poezii în revistele Székelyföld, Csiki Lapok, Családi Lapok. În anul 1903, la Budapesta obţine diploma de licenţă, devenind profesor de maghiară – geografie – germană. Îşi începe cariera de profesor la Şumuleu Ciuc, după aceasta, devine profesor la Institutul Pedagogic din Miercurea Ciuc. Devine corespondent al ziarului Hírnök, după ce devine director Institutului Pedagogic Romano-Catolic din Târgu Mureş. Este încarcerat, ca urmare a unei strofe cu mesaj antiregal, recitat la dezvelirea monumentului Siculicidium din Siculeni. La intervenţia episcopului romano-catolic Majláth Gusztáv este eliberat, dar cariera de profesor a fost reluată în urma mai multor demersuri. În afara activităţii de pedagog, profesor, a fost iniţiatorul şi conducătorul mai multor organizaţii de pedagogie, sociale. A scris proză scurtă, disertaţii, jurnale de călătorie, dar în principal poezii. A fost prietenul poetului Ady Endre, care îl considera că este „scriitorul obligat să srie”. Principalele opere: Poezii vechi (Budapesta, 1912); În mâna lui Dumnezeu (poezii, Arad, 1927). După pierderea fiilor săi de nouăsprezece şi doăzecişiunu de ani, se retrage din viaţa prublică, doar cu Balázs Béla coleg de an, prieten, menţine o prietenie strânsă. Poetul uitat de mediile literale, după terminarea războiului mondial publică romanul liric Istoria mea frumoasă (1949) o autobibliografie în versuri. Zsögön Zoltán în toată viaţa sa, a considerat educaţia, munca de la catedră ca fiind vocaţia sa. A scris mai multe poezii, dar proiectul de a scrie monografia satului natal, nu a reuşit să-o finalizeze. A murit pe data de 11 aprilie 1951, la Târgu Secuiesc, a fost înhumat in cimitirul reformat din Tîrgu Secuiesc. În anul 1991, cu ocazia aniversării a 110 ani de la naşterea lui, comunitatea din Ojdula a ridicat un monument în curtea lui Borbáth Tibor, cu inscripţia „Pe acest teren s-a aflat casa natală a poetului şi profesorului Zsögön Zoltán (1880-1951)”. Monumentul a fost realizat de cioplitorii în lemn Tódor Béla şi Fábián István. Casa de cultură îi poartă numele, fiind amplasat pe faţadă placă memorială.

Zsögön Árpád

(Ojdula, 1869 – Dumbrăveni)poet, autor pedagogie, redactor s-a născut în anul 1869, la Ojdula. După terminarea şcolii elementare a continuat studiile la Cluj, la Institutul Pedagogic de Stat, unde a obţinut diploma în anul 1888. A
început cariera la Institutul de Psihopedagogie Recuperatorie din Budapesta, unde a lucrat în perioada 1894-1928. O perioada scurtă a fost director–învăţător la Dumbrăveni, a fost un veritabil educator a comunităţii, un susţinător şi cercetător al vieţii spirituale şi a religiilor. În anul 1928 se pensionează, şi începe colaborarea ca redactor la ziarul Hírlap din Dumbrăveni. A fost colaborator permanent al mai multor reviste de pedagogie, publicând aici studiile. În perioada interbelică a lucrat ca administrator al bisericii romano-catolice, consilier în consiliul orăşenesc, reprezentant în Statutul
romano-catolic.

Kanabé Mihály

(Ojdula, 1912 – Pécs, 14 mai 1967) hirotonisit de episcopul Márton Áron, pe data de 29 iunie 1940, a fost preot la Odorheiu Secuiesc, Ciucsângeorgiu, Gheorgheni. În anul 1944 se muta în Ungaria, şi a activat în eparhia Pécs. A decedat
într-un spital din Pécs.

D. Nagy Erzsébet

(Ojdula, 21 octombrie 1923 – Cluj Napoca, 17 iulie 1982) poet, traducător. A început studiile la Sfântu-Gheorghe, a obţinut diploma de bacalaureat la Institutul Pedagogic Romano-Catolic din Sibiu. A lucrat ca învăţătoare la Micloşoara, Bicaz, Bixad, mai apoi a lucrat ca funcţionar la Sfântu-Gheorghe. În anul 1955 se muta la Cluj Napoca, în 1961 se căsătoreşte cu arhitectul Gheorghe Dobriţoiu. Poeziile le scrie în limba maghiară şi limba română. A publicat: Simfonie (poezii în limba română, 1970) Octombrie sectelor (poezii în limba maghiară, 1980), Sfatul din Poiana (poezii în limba română, 1985). Mormântul ei se află in cimitirul romano-catolic din Sfântu-Gheorghe.

Jakab Boldizsárné Pénzes Valéria

(Ojdula, 1924 – Mereni, 21 decembrie 1982) pictor naiv, născut în anul 1924 la Ojdula. Învaţă la casa părintească să scrie şi să citească, foarte tânără ajunge la Bucureşti, la o familie de funcţionari de stat, unde lucrează ca femeie de serviciu.

Aici învaţă, de la fata paralizată a familiei, să picteze. Ajungând acasă, continuă să picteze. Termină studiile de contabilitate la UCECOM Sfântu-Gheorghe. A lucrat la Comandău, se căsătoreşte la Lunga. Are picturi expuse la Lemnia, Bucureşti, Arad. Mormântul ei se află la cimitirul din Mereni.

Pusztai Ferenc

(Ojdula 1 martie 1928 – Mereni (Almásrét) 10 august 1955) botezat de preotul paroh Baka János, preotul romano-catolic al comunei Ojdula în perioada 1923-1948. Termină studiile elementare de 6 ani, în comuna natală. De statură mică, a avut o înălţime de 165 cm, păr castaniu, ochii verzi. Şchiopăta la piciorul drept. Datorită faptului că a evadat de la Lupeni, unde împreună cu Dézsi era la serviciu de muncă în mină, Tribunalul Militar condamnă la trei ani de închisoare. A fost împuşcat la Almásrét, comuna Mereni.

Dézsi Dénes

(Ojdula 1 decembrie 1928 – Ojdula, 23 august 1954) a fost botezat, la fel ca şi prietenul său Pusztai, de preotul paroh Baka János. Dézsi Dénes a fost elev eminent, era interesat de literatură şi istorie. În anul 1941 guvernatorul Ungariei, conferă fostului plutonier al armatei ungare Dézsi Dávid titlul de viteaz. În Registrul Matricol din anul 1928, la rublica înscrisuri ulterioare, în dreptul numelui Dézsi Dénes, apere nota „Numele complet al tatălui: Vitéz Dézsi Dávid, 10 aprilie 1942”. Tot în această rublică notează Náguly Ilona, ofiţerul de stare civilă din aceea vreme, decesul lui Dázsi Dénes, executat prin împuşcare în curtea secretarului de partid al comunei Ojdula Boros Lajos. Dézsi seniorul a fost împuşcat de militarii ruşi în apropiere de satul natal. La începutul anilor Dézsi şi Pusztai au ţinut în emoţie Depresiunea Târgu Secuiesc. Regimul comunist a persecutat, considerându-le dezertori, ucigaşi şi tâlhari, în timp ce locuitorii zonei îi stimau, erau la fel de populari ca haiducii Rózsa Sándor, Bogár Imre, Angyal Bandi, Sobri Jóska. Sătenii l-au considerat protectorii săracilor, înfăptuitorii onoarei haiduceşti, în sensul cel mai romantic al cuvântului, l-au stimat ca pe nişte eroi din balade pe cei trei, pe Pusztai, Dézsi alături de Puskás Attila. Pe ei putem considera fără exagerare că au fost luptători anticomunişti, partizani. Este un fapt, că au reprezentat o forţă de rezistenţă, de care a trebuit să ţină cont regimul comunist. Faptele lor, nu puteau fi muşamalizate, trecute sub tăcere, ei au intrat în conflicte deschise cu susţinătorii regimului comunist. La Sînzieni există şi astăzi, o vorbă: „No, ăsta s-audă Pusztai!” „A trecut pe aici Pusztai!”

Szíjgyártó Domokos

(Ojdula, 25 aprilie 1933 – Gherla, 20 aprilie 1959) morar, în vara anului 1957, decide că va răzbuna uciderea lui Pusztai şi Dézsi, prin uciderea lui Boros Lajos, secretarul de partid. În noaptea 16/17 iunie 1957, Szíjgyártó Domokos cu o armă militară de marca Mauser, trage în Boros, prin fereastra casei unde locuia. Nu-l nimereşte. Glonţul trece prin geam, şi intră în zidul camerei la o înălţime de 130 cm. În acelaşi an, în noaptea de 28/29 decembrie, în zori, mai înceacă încă odată să asasineze prin acelaşi geam, dar nici atunci nu reuşeşte să omoare pe Boros. Pe 16 februarie 1958 loveşte în cap, cu o piatră pe Fetés Zoltán secretarul consiliului popular local. Prin trădare miliţia şi securitatea reuşeşte identificare autorului. Szíjgyártó este arestat pe data 22 august 1958, orele 8 şi transportat la sediul Securităţii din Târgu Mureş, strada Mierlei. Acuzaţia adusă lui a fost „infracţiuni de terosism, conspiraţie împortiva ordini sociale”. În urma percheziţiei la locuinţa lui a fost găsit arma militară Mauser, şi o cantitate insemnată de gloanţe. În afara tentativei de asasinare a lui Boros Lajos, o altă acuzaţie gravă adusă lui, a fost colaborarea cu Pusztai şi Dézsi în perioada 1951-1955, întâlnindu-se cu ei la locunţa lui, oferindu-le hrană şi muniţie. Mai târziu au fost arestaţi „complicii şi instigatorii” lui: László Anna, Finna  Dávid, Tibesz Ágoston. În perioada detenţiei au avut parte de un tratament crud, dur. Szíjgyártó şi ceilaţi membrii a lotului au fost condamnaţi de Tribunalul Militar III din Cluj. Szíjgyártó Domokos a fost condamnat la moarte, şi a fost executat la Gherla, i s-a confiscat averea. Finna Dávid (1933-1995) a fost condamnat la închisoare pe viaţă, László Anna (1907-1983) a fost condamnată la 15 ani de închisoare, din care a ispăşit şase ani şi opt luni. Tibesz Ágoston (1902-1990) a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică, László András, soţul Annei (1895-1960) a fost eliberat după şase luni din cauza unei boli grave, decedându-se după trei luni de la eliberare. Chiar dacă nu din cauza lui Dézsi şi Pusztai, dar pe baza unor acuzaţii inventate în 1958 a fost arestat parohul romano-catolic al comunei Kósza József (1912-1997), fiind condamnat la zece ani de închisoare. Kósza József a fost preotul paroh a comunei Ojdula în perioada 1948-1958 şi 1964-1976. Despre el, ojduleni vorbesc cu respect, cu drag şi în zilele noastre.

Felcser Ferenc

(Ojdula, 4 octombrie 1938 – Ojdula, 13 martie 1938) învăţător. Soţia Gertrúd, cu care s-a căsătorit în anul 1963. A absolvit Institutul Pedagogic din Odorheiu Secuiesc în anul 1966. Începând din anul 1966 a fost învăţător la şcoala generală din Ojdula. A activat ca organizator al vieţii culturale din comună. Timp de trei decenii a fost regizorul grupului de teatru din comună, şi timp de cinci ani a fost directorul casei de cultură. De asemenea s-au născut la Ojdula: Vas Antal (1811-1857) căpitan în revoluţia 1848/1849, László József (născut în 1852) preot paroh, scriitor, redactor, Szőcs Mihály (1894-1991) profesor de latină-greacă director al Colegiului Nagy Mózes din Târgu Secuiesc în perioada 1920-1954, Czompó István (1917-2007) profesor de maghiară-rusă a Colegiului Nagy Mózes din Canta şi dr Angi István (născut în 1933) profesor universitar la Cluj Napoca, critic, publicist muzical. În cimitirul romano-catolic este înmormântat căpitanul Papp Józsiás (1831-1890) născut la Târgu Secuiesc, dar a trăit în ultimii ani ai vieţii în satul natal a grofilor Kún.

Newsletter Urmărește-ne
Fii la curent cu cele mai noi oferte, știri și evenimente

Centru de informare turistică Ojdula

RO - jud. Covasna, Ţinutul Secuiesc
Ojdula, Str. Nagy Ag
+40 267 346 555
office@visitojdula.ro
www.visitojdula.ro

Program: H-P: 8:00 - 16:00

Aveţi nevoie de ajutor?
Contactaţi-ne cu încredere!

Copyright Visit Ojdula 2015. Toate drepturile rezervate. Powered by Tourist Informator